Designer fără experiență? Ai soluții
E o realitate că nu te angajează nimeni dacă nu ai experiență. Dar ai niște soluții foarte simple ca să poți depăși acest obstacol:
- Construiește proiecte personale. Dar orientează-te către ceva destinat unor utilizatori reali
- Fă voluntariat, oferă-ți serviciile de design pentru cauze în care crezi
- Ajută-ți prietenii, fă-le un logo, un site, orice au nevoie
- Acceptă proiecte pe sume oricât de mici
- Profită de internship-uri
- Construiește niște resurse care pot fi descărcate gratuit
- Încearcă să intri în legătură cu alți designeri experimentați
- Identifică-ți competențele transferabile (știi să scrii, știi să programezi, știi noțiuni de business etc.)
Te vor ajuta și cursurile sau certificările. Dar mai relevant e, cum se spune în fotbal, să ai meciuri în picioare. La asta m-am uitat prima oară atunci când am fost în postura de a recruta designeri.
Un alt lucru care te va ajuta enorm este să tratezi proiectele cu seriozitate. Dacă ai acceptat un proiect, atunci trebuie să dai tot ce poți mai bun ca să-l scoți la capăt. Fă asta chiar dacă uneori estimezi greșit efortul și bugetezi prost. Fiecare proiect reușit înseamnă un portofoliu mai bun. Iar acesta este singurul lucru care contează cu adevărat.